Ai pățit și tu să te urci într-un taxi cu senzația că ești la ruletă: ori ajungi la gară, ori ajungi să-ți vinzi demnitatea pe bancheta din spate? Ei bine, imaginează-ți un scoțian care intră în cursa asta cu aceeași privire cu care noi ne uităm la bonul de la supermarket: atent, suspicios și gata să ceară explicații pentru fiecare leu. Doar că la el explicațiile devin sport de performanță.
Gara, locul unde timpul costă și nervii sunt inclusi
Scena e simplă, de film scurt: un domn cu accent și cu un soi de calm calculat se apropie de taximetrist și pune întrebarea care deschide multe uși și închide multe conversații. Cât costă până la gară? Nimic dramatic, nimic poetic. Doar prețul, sec, ca un perete proaspăt văruit.
Taximetristul, relaxat, aruncă tariful din reflex, ca și cum ar spune bună ziua. O liră, domnule. Și aici începe să se simtă direcția glumei, fiindcă știm cum merg bancurile: când suma pare mică, nu e mică, e o invitație la negociere. Un banc scurt cu scoțian trăiește din genul ăsta de economie: omul întreabă cât e o apă, aude prețul și, în loc s-o cumpere, preferă să afle doar cum miroase. E același tip de logică: plătești cât mai puțin, primești cât mai mult, eventual doar din priviri.
Apoi vine întrebarea secundară, cea care schimbă greutatea atmosferei: și bagajele? În mod normal, aici te pregătești pentru cifra ascunsă, pentru surpriza de final, pentru taxa de respirat aerul condiționat. Dar taximetristul zâmbește larg și spune că bagajele sunt gratis. E momentul în care șoferul se vede deja erou: uite, domnule, ce ofertă, ce omenie!
Doar că scoțianul nu zâmbește ca noi când prindem un bilet la reducere. El se uită la ecuație. Un leu aici, o liră acolo, gratis dincolo. În capul lui se aprind beculețe ca la pomul de Crăciun din centrul orașului: dacă ceva e gratuit, atunci trebuie folosit până la capăt, nu doar acceptat politicos. Taximetristul se apleacă să ridice geanta, iar scoțianul pare că își caută portofelul, dar de fapt își caută avantajul.
"The secret source of humor is not joy but sorrow; there is no humor in heaven." — Mark Twain
Recunosc, ca bărbat crescut cu ideea că nu negociezi la sânge două minute de parcare, eu deja mă vedeam în spatele lui, șoptindu-i să se urce în taxi și să termine odată. Dar exact aici e farmecul: în clipa când noi am plăti ca să scăpăm de situație, el încă mai caută varianta în care situația plătește pentru el.
Poanta vine pe roți, dar nu neapărat cu el înăuntru
Și atunci, cu o seriozitate impecabilă, gluma se închide ca o ușă de tramvai:
— Cât costă taxiul până la gară?
— O liră, domnule!
— Și bagajele?
— Bineînțeles, gratis!
— Bine, atunci duceți-mi bagajele, că eu vin pe jos!
Comentarii