Într-o curte de la țară, unde bunica își face rondul ca un inspector de la ANSVSA, apare din senin imaginea care ne dă tuturor scurtcircuit: nepotul cu o cană de cacao în mână, lipit de găini de parcă urmează să le țină un TED Talk despre nutriție. Și fix atunci, între „să nu calci pe furtun” și „ai mâncat?”, se deschide o mică enigmă domestică.
Când gospodăria se întâlnește cu imaginația
Bunica îl privește în tăcere două secunde, cele mai grele două secunde din viața oricărui copil prins „la lucru”. Nu e genul care să ridice tonul din prima; ea ridică sprânceana. Iar sprânceana aia, în România, e echivalentul unui proces-verbal. Nepotul, în schimb, e concentrat. Amestecă în cană ca un barman serios, cu aerul că dacă nu nimerește proporția, se supără universul.
„Ce faci acolo?” ar fi întrebat un adult normal. Bunica nu. Bunica începe prin efect: „De ce dai găinilor să bea?” Asta e frumusețea: la noi, întrebarea nu e niciodată filozofică, e practică. Găinile cotcodăcesc, se înghesuie, una își bagă ciocul curioasă, alta se uită ca și cum ar calcula dacă merită să-și schimbe dieta pentru un upgrade de brand. Iar copilul, în mintea lui, deja a semnat contractul cu viitorul.
În mod normal, aici urmează lecția: „Cacaoa e pentru oameni”, „nu irosi”, „mai bine le dai porumb”. Dar nepotul nu are chef de „în mod normal”. El e în perioada aia în care toate problemele se rezolvă cu o idee mare și o cană mică. A auzit de surprize, de cadouri, de lucruri dulci. Și, ca orice român în devenire, a decis că dacă ceva nu există, se poate improviza. Cu ce avem prin casă.
„Humor is mankind’s greatest blessing.” — Mark Twain
Întrebarea bunicii, răspunsul care o ia pe scurtătură
Bunica, între timp, începe să facă inventarul pagubelor din priviri: cana aia era „de musafiri”, cacaoa e „pentru când vine cineva”, iar găinile sunt „pentru ouă, nu pentru experimente”. Și totuși, în loc să-l oprească, îl lasă o clipă. Poate din curiozitate. Poate pentru că și ea știe că uneori copiii scot comedia din cele mai serioase locuri: din cămară, din coteț, dintr-o întrebare simplă.
Eu, sincer, când aud de cacao în curte, mă gândesc la două variante: ori s-a apucat cineva de cafenea rustică, ori urmează o ceartă memorabilă. Și fix asta e frumusețea: la bunici, orice gest mic devine anchetă, iar la nepoți, orice anchetă devine scenariu de film. M-am trezit și eu, măcar o dată, apărând o idee absurdă cu seriozitatea cu care aperi o teză de doctorat.
Finalul care leagă totul cu fundiță… de cacao
Și atunci bunica, contrariată, aruncă în sfârșit întrebarea completă, cu tot cu mirarea din ea: „De ce dai găinilor să bea cacao, nepoate?” Iar nepotul, fără să clipească, cu logica lui perfect rotundă, îi taie orice replică: „Cum altfel să facă ouă de ciocolată?!?”
Comentarii